Ne puteti urmări și pe:

Situația COVID-19 în județul Vaslui, 16 octombrie 2020

Situația epidemiologică la nivelul județului Vaslui astăzi, 16.10.2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui, se prezintă astfel – 3975 de cazuri confirmate cu noul coronavirus:-302 persoane internate în spital: 290 pe secții (asimptomatici 11, forme ușoare 61, forme medii 179, forme severe 39) și 12 în ATI;-111 persoane decedate;-3092 de persoane vindecate;-470 de persoane pozitive la domiciliu;Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În cursul zilei de ieri 15.10.2020, 115 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 44 de polițiști locali au desfășurat 8 acțiuni și misiuni specifice.S-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în cazul a 550 de persoane. 87 de persoane au fost depistate nerespectând măsurile individuale de protecție fiind aplicate sancțiuni în valoare de peste 13.500 lei.

De asemenea, peste 45 de societăți comerciale/ PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de alertă.Polițiștii vasluieni acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale pe timpul Stării de alertă, în ultimele 24 de ore, a aplicat 40 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, art. 65, lit. H. Inspectoratul de Jandarmi Vaslui va executa alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și alte instituții cu atribuții de control, în perioada 16-18 octombrie 2020, misiuni specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și a respectării măsurilor necesare prevenirii îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus. Inspectoratul de Jandarmi Vaslui are în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora, precum și supravegherea respectării, de către participanții la diferite evenimente, a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea Hotărâri și legislație.O altă pagină web ce cuprinde informații de interes public privind epidemia de COVID-19 este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Informăm cetățenii județului Vaslui că astăzi, 16 octombrie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat noi măsuri de protejare a populației împotriva răspândirii infecției cu COVID-19 pe teritoriul județului Vaslui.

Hotărârea numărul 44/ 16.10.2020 se regăsește pe site-ul web al Instituției Prefectului – județul Vaslui, la secțiunea Media/ Comunicate de presă. Apelați pentru recomandări și alte informații linia TELVERDE – 0.800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Apelați 112 doar în caz de urgență!Informații legate de COVID -19 puteți primi și la numărul de telefon – serviciu de permanență al Direcției de Sănătate Publică Vaslui – 0770.379.448.Vă reamintim de asemenea și linia telefonică TELVERDE – 0.800.800.165, număr la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID – 19.Cancelaria Prefectului Vaslui,16.10.2020

Ne puteti urmări și pe: