Current track

Title

Artist


Un bărbat cu probleme psihice şi-a dat foc la casă

Written by on octombrie 12, 2020

Un bărbat din localitatea Baia a provocat un incendiu care a pus în pericol trei locuințe. Omul a fost internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni din cadrul Spitalului Județean Suceava. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de „distrugere”.

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Baia și Cornu Luncii, au intervenit duminică după amiază, cu 4 autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Baia. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței și în interiorul acesteia, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la alte două case de locuit, aflate în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore, dar până atunci au ars aproximativ 50 metri pătrați din acoperiș, elemente de tâmplărie și materiale textile. S-au degradat pereții portanți ai locuinței. Pe de altă parte, pompierii au salvat restul casei de locuit, precum și cele două locuințe învecinate.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere. Până la sosirea pompierilor, poliţiştii au identificat un localnic de 49 ani, cunoscut cu probleme psihice, care striga că a dat foc la locuință, după care a intrat într-un alt imobil din aceeași curte, afirmând că va da foc la toate locuințele din curte. Mai exact, bărbatul a dat foc casei părinteşti, care i-a fost lăsată ca moștenire, ameninţând că va incendia şi locuinţa fratelui său, aflată în aceeași curte. În aceste condiții, polițiștii l-au imobilizat pe bărbat, care a fost internat la Psihiarie.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *