Current track

Title

Artist


Bonele și îngrijitoarele care lucrează în Uniunea Europeană NU intră în carantină la întoarcerea în țară!

Written by on octombrie 9, 2020

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a decis,în ședința din 8 octombrie, printre altele, că îngrijitoarele și bonele românce care lucrează în statele din Uniunea Europeană sunt exceptate de la măsura carantinării la întoarcerea în țară. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 48 privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea.

Printre categoriile exceptate se numără și îngrijitoarele sau bonele care lucrează în statele membre UE. „Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național”.

Stabilirea excepțiilor vine în contextul în care românii care se întorc din străinătate și stau până la 3 zile vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19. Cei care vin pentru o perioadă mai lungă vor trebui să intre în carantină pentru 14 zile. Măsura se aplică celor care se întorc din țări care au un indice de infectare mai ridicat decât România, precizează stiridiaspora.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *