Ne puteti urmări și pe:

CSM Ceahlăul Piatra Neamț a făcut pasul spre turul III al Cupei României la fotbal în urma disputei de marți, 22 septembrie 2020, din fieful celor de la CSM Bacău.

,,CSM Ceahlăul a dominat prima repriză cu autoritate și a marcat de patru ori până la pauză, ceea ce a liniștit emoțiile tututor. Asta și spre bucuria antrenorului Gabriel Rădulescu, cel care își dorea înaintea duelului ca echipa să își refacă moralul înaintea partidei de campionat de la Miroslava. 4-0 pentru ai noștri a fost și la final, golurile fiind semnate de Andrei Mateiciuc (12), Denis Botezatu (27), Răzvan Pîntea (34) și Marius Matei (37). S-au mai ratat și alte ocazii bune și foarte bune de gol de către ai noștri, în repriza secundă a avut emoții și portarul nostru, dar până la urmă, rezultatul final nu a lăsat loc la discuții. De menționat este faptul că în acest duel, față de meciul de campionat cu Foresta Suceava, au jucat portarul Marius Chelaru, fundașii Ciprian Șincu, Alex Song și Gabriel Iorga, atacantul Ștefan Istrati, mijlocașul Alin Gîrniață, precum și Alex Anton.

Pentru echipa noastră urmează trei deplasări în campionat. Sâmbătă vom juca la Știința Miroslava (etapa 3), marți, 29 septembrie 2020, vom fi la Pașcani pentru restanța din etapa 1, iar pe 3 octombrie 2020 vom evolua la Dorohoi, contra celor de la CS Dante Botoșani”, au transmis reprezentanții CSM Ceahlăul Piatra Neamț.

foto: facebook
Ne puteti urmări și pe: