Current track

Title

Artist


Acțiune pentru siguranța rutieră în județul Neamț. Oamenii legii au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii

#Postat de on septembrie 23, 2020

Polițiștii rutieri au reținut 20 permise de conducere șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. Miercuri, 23 septembrie 2020, în intervalul orar 07.00-12.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, precum și pentru combaterea nerespectării normelor privind circulația pe drumurile publice.

,,Acțiunile desfășurate de polițiștii rutieri i-au avut în vedere, atât pe șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare regulamentară, cât și pe pietonii care traversează prin loc nepermis.

O atenție deosebită a fost acordată zonelor cu potențial de risc rutier, precum și celor în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul acestor două cauze.

Astfel, pentru nerespectarea normelor care reglementează circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale șoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public.

Polițiștii rutieri continuă acțiunile în vederea creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerii victimizării populației prin accidente rutiere”, au comunicat reprezentanții IPJ Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *