Ne puteti urmări și pe:

Prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei, a convocat și condus ieri, 21 septembrie, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău în care, în urma analizei situației la nivelul județului, a fost adoptată Hotărârea nr. 31/2020 prin care se introduc restricţii doar în două unităţi administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori.

Astfel, pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale (UAT) Parincea și Ungureni, se restricționează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; organizarea evenimentelor/acțiunilor culturale în aer liber și activitatea cinematografelor.

Activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. În situaţia în care activitatea operatorilor economici de pe teritoriul acestor UAT-uri este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Programul de lucru al operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cinematografelor, precum și de desfășurare a evenimentelor/acțiunilor culturale în aer liber, pe teritoriul celor 2 U.A.T. uri, nu poate începe înainte de orele 06:00 și nu se poate prelungi după orele 24:00.

Implementarea acestor măsuri este realizată prin comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, împreună cu operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în UAT -urile menționate.
Restricţiile prevăzute de această hotărâre se vor ridica prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Ne puteti urmări și pe: