Ne puteti urmări și pe:

Județul Suceava a raportat, luni, 16 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV2 și un caz pozitiv la retestare, distinct de cazurile noi. Numărul de teste efectuate a fost, însă, la un sfert față de cele efectuate în mod obișnuit în timpul săptămânii, 105 persoane fiind testate în ultimele 24 de ore. Incidenţa cumulată a cazurilor de infectare este de 0,83 la mia de locuitori, potrivit Prefecturii Suceava, iar la nivelul judeţului sunt 634 de cazuri Covid în evoluţie.

Conform distribuției cazurilor pe cele 114 unități administrativ teritoriale, 28 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 16 au câte un caz în evoluție, 48 au sub cinci cazuri în evoluție, 9 au sub zece cazuri în evoluție, iar 13 au peste zece cazuri în evoluție.

Din totalul celor 567 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 189 sunt diagnosticați cu Covid, 842 pacienți se află internaţi în zona tampon și 294 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 189 pacienți Covid, 113 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 60 au forme ușoare, iar 16 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 92 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus

Spitalul Județean de Urgență Suceava dispune, la această dată, de 298 de paturi libere, din care 29 pentru pacienți Covid, 191 în sectorul Non-Covid și 78 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți non- Covid și 22 de ventilatoare, din care 9 pentru pacienți Covid-19.

Ne puteti urmări și pe: