Ne puteti urmări și pe:

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, în perioada 11 septembrie – 18 septembrie 2020 au fost raportate 224 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 11 decese (3 femei și 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 55 și 85 de ani). De asemenea, localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile sunt municipiul Roman, cu 199 cazuri, și Piatra Neamț cu 98 de cazuri.

În această perioadă au fost depistate și anchetate mai multe focare și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare:

  • În cadrul unei primării din județul Neamț a fost depistat, în data de 11.08.2020, un focar COVID-19. În total sunt infectați 6 salariați. Cele 6 persoane au fost internate în spitalele suport COVID din județ. Până în prezent, a fost instituită măsura carantinei la o adresă declarată de ei pentru alte 5 persoane, contacți de familie și de serviciu. A fost efectuată dezinfecția generală, au fost închise 3 birouri și reorganizată activitatea astfel încât să fie diminuate riscurile de infectare atât pentru angajați cât și pentru cetățeni.
  • În CSPAH Roman, în cadrul măsurilor aplicate de limitare a focarului, au fost testate 146 de persoane și au fost depistate covid-19 pozitive încă 20 de cazuri – 14 de beneficiari și 6 salariați. Persoanele au fost izolate în spitalele suport covid din județ. Au fost efectuate dezinfecții terminale și au fost reorganizate spațiile pentru asigurarea funcționării unității. Pacienții si personalul medico-sanitar sunt supravegheați clinic și epidemiologic.
  • În prezent, 289 de persoane confirmate COVID-19 sunt internate în cele 2 spitale suport din județul Neamț. 9 persoane sunt internate la ATI. În Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț sunt internați 51 suspecți. Din spitalele din județul Neamț au fost externate 1.963 persoane.

Până în prezent Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 3.191 decizii de carantinare și 678 decizii de prelungire a izolării. 1.498 au fost izolate in spitale suport covid-19 din județul Neamț, începând cu data de 23 iulie 2020.

Ne puteti urmări și pe: