Ne puteti urmări și pe:

Vineri, 18 septembrie 2020, a fost inaugurat Spitalul Modular Mobil COVID-19 de la Lețcani, județul Iași. Consiliul Județean Neamț a alocat 3,2 milioane de euro pentru realizarea acestei unități medicale.

Reamintim că unitatea este formată din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni și are o capacitate de 250 de paturi, din care 100 pentru terapie intensivă. Conform proiectului, această unitate are triaj, UPU şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale, bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen și zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical.

Cu acest prilej, a fost oficiată și o slujbă religioasă de către un sobor de preoţi.

,,Astăzi este o zi specială pentru că am reușit să investim banii nemțenilor bine, cu folos, iar ceea ce ați văzut și dvs. aici este rezultatul unei munci de câteva luni. Vreau să mulțumesc președintelui Popa pentru oportunitatea de a fi parteneri în acest proiect extrem de important pentru județele Neamț și Iași. A fost un proiect hulit, un proiect de care s-a vorbit mult. Începând de săptămâna viitoare atunci când vom putea să transferăm bolnavii de COVID-19 aici la Iași, vom putea să redeschidem și noi secții din cadrul Spitalului de Urgență din Piatra Neamț. Vreau să mulțumesc medicilor, cei care au muncit și au gândit acest spital. Le mulțumesc în numele meu și al nemțenilor pentru că au înțeles nevoia și necesitatea unei astfel de investiții.”, a transmis președintele Ionel Arsene.

live Inaugurare spital modular covid-19 Letcani – 18 09 2020!

Inaugurare spital modular covid-19 Letcani – 18 09 2020!

Publicată de Jurnal FM pe Vineri, 18 septembrie 2020
Inaugurare spital modular covid-19 Letcani – 18 09 2020!

Inaugurare spital modular covid-19 Letcani – 18 09 2020!

Publicată de Jurnal FM pe Vineri, 18 septembrie 2020
Ne puteti urmări și pe: