Ne puteti urmări și pe:

La sediul Brigăzii Rutiere au fost repartizate ieri polițiștilor 240  dispozitive audio-video Motorola, tip bodycam militar, care în prezent sunt folosite de poliția britanică. Acestea fac parte din lotul de 6.000 de dispozitive pentru care Inspectoratul General al Poliției Române a reușit să încheie procedura de achiziție și care au fost repartizate colegilor din structurile operative spre a fi utilizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, anunță  europol.

”Le veți vedea pe uniforma polițiștilor de la rutieră, ordine publică și transporturi. Și vă vor “vedea” și ele. Ne referim la cele 6.000 de bodycam-uri care au fost recent achiziționate. Vom elimina, astfel, discuțiile referitoare la comportamentul polițiștilor, al persoanelor legitimate sau al modului de intervenție”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa citată a precizat că vor fi respectate toate reglementările legate de protecția datelor cu caracter personal.

Reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Europeni (Europol) spun că bodycam-ul reprezintă cea mai obiectivă probă, atât în dovedirea modului de acţiune a poliţistului,  dar şi a unor fapte de ultraj, fiind un sistem portabil care asigură înregistrarea audio-video a intervenţiilor şi acţiunilor poliţiştilor. Bodycam-ul poate fi folosit în mai multe situaţii,cum ar fi legitimarea persoanelor, conducerea la sediul poliţiei, oprirea vehiculelor, utilizarea forţelor şi mijloacelor din dotare, efectuarea controlului corporal şi al bagajelor, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor, prevenirea unui pericol iminent la adresa vieţii şi integrităţii fizice a unei persoane sau punerea în executare a mandatelor emise de organele judiciare.

Ne puteti urmări și pe: