Current track

Title

Artist


L-a snopit în bătaie pe biciclistul pe care îl accidentase și a fost arestat!

#Postat de on septembrie 17, 2020

Răsturnare de situație în cazul unui accident rutier petrecut în municipiul Bacău. Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv ieri de Tribunalul Bacău după ce a lovit cu autoturismul un biciclist cu mașina, apoi a coborât de la volan și l-a luat la bătaie. Toată scena s-a petrecut în după amiaza de 24 august, în jurul orei 17,30, pe Calea Bârladului, în momentul în care șoferul nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers, de pe banda a doua pe banda întâi, și a acroșat biciclistul de 34 de ani.

Iritat la culme, șoferul a coborât din mașină și l-a snopit în bătaie pe biciclist, care era deja rănit în urma impactului. Ambii au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Inițial, șoferul a fost cercetat pentru vătămare corporală, după care, pe baza raportului medicilor, încadrarea faptei a fost schimbată în tentativă de omor. Autorul a fost reținut marți, iar ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *