Ne puteti urmări și pe:

Delegația Universității „Ștefan cel Mare” Suceava s-a întors acasă cu patru medalii de aur şi una de platină, în urma participării la Salonul de inventică International Invention & Trade Expo ITE, desfăşurat la Londra. Evenimentul a avut loc la finalul săptămânii trecute şi a reunit în capitala Marii britanii delegaţii din peste 20 de ţări, din lumea inovației, cercetării, dezvoltării și finanțării, din domenii precum inginerie, medicină, tehnologia informației, biochimie, protecția mediului, energetică, echipamente industriale.

De la USV au participat cadrele didactice și doctoranzii care activează în cadrul Centrului de Inventică „Dorel Cernomazu” al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Cea mai apreciată invenție, Automatic ice remover device for aerial power lines, propune o soluție de deschiciurare a liniilor electrice aeriene. Această invenție a primit două medalii, una de platină și una de aur, şi îi are ca autori pe Mihai Cenușă, Mihaela Poienar, Laurențiu Dan Milici, Adrian Graur, Constantin Ungureanu, Pavel Atănăsoae, Crenguța Elena Bobric, Cezar Popa.

Au fost medaliate cu aur celelalte invenții participante, respectiv Device for continuous skeletal tractionAutomatic command control system şi System for monitoring the activity of a person in the office.

Ne puteti urmări și pe: