Ne puteti urmări și pe:

Între 30 septembrie și 4 octombrie, la Suceava are loc o nouă ediție a Festivalului Filmului Francez. Evenimentul va fi găzduit de Auditorium-ul Joseph Schmidt al Universității „Ștefan cel Mare”.  Desfășurată sub deviza „Filmul francez la feminin”, ediția cu numărul 24 pune în valoare creaţia feminină din cinematografia franceză, prin 18 filme și 94 de proiecții în întreaga țară, care vor aduce în fața publicului actrițe și regizoare consacrate sau debutante, personaje feminine remarcabile și povești de neuitat.

Filmele sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tinere talente – ce aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului– premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses! – concepută ca un omagiu adus muzelor nesupuse aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.

Programul Festivalului de la Suceava este următorul:

Miercuri, 30 septembrie, ora 19:00 – TU MERITES UN AMOUR, Hafsia Herzi (1h35)

Joi, 1 octombrie, ora 19:00 – TOUT CE QUIL ME RESTE DE LA REVOLUTION, Judith Davis (1h28)+ scurtmetraje de Alice Guy

Vineri, 2 octombrie, ora 19:00 – L’ADIEU A LA NUIT, André Téchiné (1h28)

Sâmbătă, 3 octombrie, ora 20:00 – REBELLES, Allan Maudauit (1h28)

Duminică, 4 octombrie, ora 20:00 – UN DIVAN À TUNIS, Manele Labidi (1H28)

Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.

Ne puteti urmări și pe: