Ne puteti urmări și pe:

Astăzi, 15 septembrie, a devenit funcţională Unitatea Mobilă de Anestezie și Terapie Intensivă de la Secţia de Boli Infecţioase, situată în curtea Spitalului Vechi din Suceava. Unitatea mobilă are o capacitate de 12 paturi și este echipată cu 12 ventilatoare, 12 monitoare de funcţii vitale şi 72 de injectomate. De asemenea, dispune de un generator propriu, rezervă de apă şi grupuri sanitare. Se intenţionează ca Spitalul Vechi să preia tot ceea ce înseamnă pacienți COVID, iar spitalul nou să funcționeze integral la capacitate maximă, așa cum era înainte de pandemia de coronavirus.

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă este amenajată într-un container de TIR şi a fost donată de Crucea Roşie Suceava şi un cunoscut om de afaceri sucevean. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Alexandru Calancea, a precizat că odată cu amenajarea Terapiei Intensive speră să se degreveze spitalul nou, permițând astfel specialiștilor din zona nouă a spitalului să trateze în condiții optime patologia non-Covid.

Ne puteti urmări și pe: