Current track

Title

Artist


Agresorii activistului de mediu Daniel Bodnar, reţinuţi de poliţişti. Aceştia au aplicat amenzi de 13.000 lei, în cazul transportului ilegal de lemn semnalat de acesta

#Postat de on septembrie 14, 2020

Polițiștii i-au reţinut pentru 24 de ore pe doi tineri din Sucevița, care l-ar fi agresat pe activistul de mediu Daniel Bodnar, în fața Atelierului de Împletituri Marginea. Anterior, Bodnar semnalase un transport posibil ilegal de material lemnos, camionul fiind oprit în trafic de polițiști, iar șoferul fiind condus la Atelierul de Împletituri al Ocolului Silvic Marginea, pentru a se face inventarierea. Agresiunea s-a petrecut când polițiștii de la Rădăuți erau deja la fața locului.

Totul a început sâmbătă seara, când Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că dinspre comuna Volovăț spre comuna Marginea se efectuează un transport de material lemnos. Activitul de mediu care a făcut sesizarea a solicitat verificarea legalității încărcăturii.

Patrula de poliție din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți a identificat în trafic, pe drumul judeţean 209 K, pe raza comunei Volovăț, o autoutilitară care tracta o semiremorcă, ansamblul de vehicule fiind încărcat cu material lemnos. La volan se afla un bărbat de 60 ani, din Rădăuți, care a prezentat avizele de însoțire a materialului lemos.

Întrucât existau suspiciuni, s-a procedat la conducerea ansamblului de vehicule la Depozitul Atelier Împletituri–Marginea, în vederea inventarierii. Personalul silvic a constata că datele înscrise în avize corespund cu cantitatea de material lemnos, însă numărul de bucăți de lemn din avizele de însoțire nu corespunde cu numărul de bucăți inventariate. Prin urmare, s-a procedat la sancționarea contravențională a persoanei juridice titulare a transportului, cu o amendă în valoare de 5.000 lei.

La Depozitul Atelier Împletituri–Marginea au fost solicitați și reprezentanți I.S.C.T.R. Suceava, care la rândul lor au constatat nereguli. Este vorba despre depășirea lungimii ansamblului de vehicule și depășirea greutății totale rezultate din documente, fapte sancționate contravențional cu suma de 2.800 lei.

De asemenea, întrucât conducătorul auto a refuzat cântărirea încărcăturii, s-a aplicat și o sancțiune contravențională de 6.000 lei, ca măsură complementară fiind reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoutilitarei, aceasta fiind indisponibilizată până la punerea în legalitate.

Totodată, polițiștii au fost sesizați că, pe perioada verificării cantității de material lemnos, activistul de mediu – care a rămas în zona Depozitului Atelier Împletituri–Marginea – ar fi fost amenințat și chiar agresat de persoane din anturajul șoferului, persoane care ar fi venit ulterior la fața locului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,loviri sau alte violențe” și ,,amenințare”, stabilindu-se că persoanele respective au aruncat și cu pietre asupra mașinii activistului de mediu. Prin urmare, cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,distrugere”.

Au fost identificate și audiate toate persoanele implicate, stabilindu-se participația directă la comiterea faptelor a doi bărbați de 27 și 38 de ani, ambii din comuna Sucevița. Urmare a probatoriului administrat de polițiști, s-a dispus extinderea cercetărilor și cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,tulburare a ordinii și liniștii publice”, față cei doi bărbați de 27 și 38 de ani dispunându-se măsura reținerii pentru 24 de ore.  Cei doi au fost introduși în arestul IPJ Suceava, cercetările continuând pentru documentarea activității infracționale.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *