Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14

#Postat de on septembrie 13, 2020

S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14

S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14: Trupele de ocupaţie horthyste au masacrat, în comuna Ip, din judeţul Sălaj, 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). Masacrul din Ip se înscrie în seria masacrelor antiromânești desfășurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupație cantonată în orașul Șimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari și cu membri ai organizației Straja națiunii („Nemzetőrség”) au ucis 157 de localnici români și un copil înaintea nașterii sale.

S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14
S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14

       După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, un rezultat al arbitrajului politic germano-italian, nord-vestul Transilvaniei intră sub ocupație maghiară. Teritoriul ocupat de horthyști în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord și cuprindea nord-vestul regiunii cu același nume precum și ținuturile secuiești.
       Un număr de 8 județe din totalul de 23 câte număra Transilvania în perioada interbelică au fost înstrăinate în întregime, iar alte 3 au fost spintecate în două. Astfel, județul Sălaj este și el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a intră în orașul Zalău Imediat după ocuparea teritoriul transilvănean, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacrați 477 de români.
       Cea mai mare și mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară în complicitate cu etnicii maghiari locali, unde au căzut cele mai numeroase victime nevinovate -157 de morți- cu ocazia ocupării Ardealului, este cea de la Ip, localitate din județul Sălaj, aflată la 45 km de orașul Zalău. Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit de către instanța Tribunalului Poporului din Cluj la 13 martie 1946. Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip.
       Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună. În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naționale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn și împușcându-i. Au fost uciși în acest mod 18 români.
        Crimele au fost comise înainte de miezul nopții. Întors la sediul gărzii naționale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicații membrilor să pregătească 10 căruțe și mai mulți oameni pentru dimineață în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăsește apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naționale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna.
       Unul dintre comandanți a încercat să-l oprească răspunzându-i că așezarea este compusă în proporție de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor românești, dar același comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaților lui caselor românești, pentru a-i împușca pe valahi. De data această ordinul i-a fost acceptat.S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei: Echipa I a acționat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău.
      Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.Echipa a doua a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.Echipa a treia a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.Echipa a patra a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.Echipa a 5-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
     Echipa a şasea trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a 5-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.În tot acest timp, populația română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte și paturi de armă. Mai mulți copii au fost sfârtecați cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor și a bisericii.
       A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la groapa comună. După 1983, în comuna Ip a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului horthyst, iar Armata Română a realizat un film pentru Televiziunea Română. În anul 1995, Ip a fost declarat comună martir. În fiecare an, sătenii îi comemorează pe cei uciși în masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.
Surse:
  • Societatea Cultural-Științifică „George Barițiu”, Istoria României.Transilvania, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1997,
  • Țurlea Petre, Ip si Trăznea, Atrocități maghiare și Acțiune diplomatică, Editura Enciclopedică, București, 1996.
  • Lehrer Milton G., Ardealul pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american, Editura Vatra Românească, București, 1991.
  • Fătu Mihai, Mușat Mircea, Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României (septembrie 1940 – octombrie 1944), Editura Politică, București, 1985.

http://ziarulfaclia.ro/batalia-pentru-ardeal-iii/

https://www.crisana.ro/stiri/comunitate-13/masacrele-din-transilvania-de-nord-69-de-ani-de-la-prima-jertfa-de-sange-a-bihorenilor-62139.html

https://ziarullumina.ro/reportaj/77-de-ani-de-la-masacrul-suferit-de-romanii-din-ip-126216.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14 appeared first on Jurnal Spiritual.


S-a întâmplat în 13 septembrie 1940, 13/14 was first posted on septembrie 13, 2020 at 4:49 am.
©2020 „Jurnal Spiritual„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com