Melodia curentă

Titlu

Artist


Bărbat din Comănești, CONDAMNAT pentru că și-a omorât nevasta!

Scris de pe septembrie 13, 2020

Un bărbat de 55 de ani din Comăneşti care şi-ar fi ucis soția a fost condamnat vineri de Tribunalul Bacău la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „omor în forma violenţei în familie”.

Instanța a mai stabilit că inculpatul trebuie să plătească celor doi copii ai săi, care s-au constituit parte civilă, câte 50.000 EURO cu titlu de daune morale şi daune materiale. .Tribunalul Bacău îl mai obligă pe inculpat la plata sumei de 11.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile judiciare în valoare de 10.901.5 lei efectuate pe parcursul urmăririi penale. Condamnarea a fost pronunțată fără acord de recunoaştere și este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Nu și-a recunoscut fapta

În ciuda probelor adunate de anchetatori, Petrică Cereș nu și-a recunoscut fapta de care este acuzat. Totul s-a întâmplat în noaptea de 14 spre 15 ianuarie, în urma unui conflict care a izbucnit în locuința celor doi soți. Alarmate de faptul că femeia nu răspundea la telefon, rudele au anunţat poliţia. Ajunşi în faţa apartamentului, agenţii au auzit zgomote din interior, astfel că au fost nevoiţi să forţeze uşa. Înăuntru, femeia zăcea fără suflare. Soţul ei a fost ridicat de oamenii legii şi dus la audieri. După ce au forţat intrarea în apartamentul celor doi soţi, oamenii legii au găsit-o pe femeie fără suflare. Vizibil agitat, bărbatul nu a putut da o explicaţie pentru cele întâmplate.

Vecinii au spus că din locuinţa celor doi s-au auzit strigăte de ajutor înainte de tragedie. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să declare decesul femeii. Vecinii s-au declarat surprinşi de cele întâmplate şi povestesc că bărbatul nu a dat de bănuit vreodată că ar avea o fire violentă. Încă de la început suspectul a refuzat să stea de vorbă cu anchetatorii.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *