Ne puteti urmări și pe:

Paza instituțiilor de învățământ, din 14 septembrie, va fi  asigurată de efective de jandarmi



Deschiderea noului an școlar în județul Vaslui și-a rezolvat una dintre marile probleme și anume, paza instituțiilor de învățământ. Astfel, deschiderea anului scolar 2020 – 2021 va oferi prilejul jandarmilor vasluieni să fie alături de elevi, părinți și cadre didactice la acest eveniment foarte important în evoluția copiilor.   

Începând cu data de 14.09.2020, efective de jandarmi vor fi prezente în zona intrărilor în școli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui a dispus supravegherea în permanență a traseelor de deplasare a elevilor. Misiunea jandarmilor în zona instituțiilor de învățământ este de a preveni producerea faptelor de natură să afecteze siguranța și liniștea elevilor, cadrelor didactice și a procesului educativ.

Măsurile de ordine și siguranță publică adoptate pe toată perioada anului școlar 2020-2021 vor fi asigurate de jandarmi în cadrul patrulelor mixte dar și în mod independent, prin monitorizarea cu echipe de intervenție care vor acționa la solicitarea personalului didactic sau prin apelarea numărului unic de urgență 112.
      La fel ca în anii precedenți, specialiștii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui vor desfășura în instituțiile de învățământ de pe tot cuprinsul județului campanii de informare și acțiuni preventive cu elevii și cadrele didactice, în scopul de a elimina pe cât posibil, producerea faptelor antisociale în școală și în afara acesteia.

Ne puteti urmări și pe: