Ne puteti urmări și pe:

Numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus va crește, deși rata de transmitere a COVID-19 este constantă din luna august, trage un semnal de alarmă Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, citat de capital.ro. El spune că odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2, care vor funcționa simultan.

„De la 1 august ne aflăm la un număr bazal de reproducție 1, adică rata de transmitere e constantă. Nu e așa de rău, pentru că putea să crească, dar situația nu poate fi interpretată ca bună, pentru că urmează trei evenimente pe care nu le putem evita: întoarcerea oamenilor din concediu ceea ce înseamnă aglomerare în transportul în comun, urmează deschiderea anului școlar care poate implica probleme dacă nu sunt luate deciziile corecte, adică unde se deschid școlile și unde nu și dacă copiii și aparținătorii nu respectă regulile. E foarte importantă relația care va fi între copii și părinți și mai ales între copii și bunici.

În al treilea rând, după toamnă urmează iarna, iar din noiembrie, odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2. În mod cert, aceste două virusuri vor funcționa simultan în această iarnă și trebuie atenție foarte mare din partea autorităților cu privire la aprovizionarea cu vaccin antigripal. Populația trebuie să înțeleagă utilitatea acestui vaccin antigripal, altfel, va fi un dublu necaz dacă faci și infecția cu COVID, și gripă”, a declarat Popovici la Digi 24.

Ne puteti urmări și pe: