Ne puteti urmări și pe:

Primarul din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, și nouă consilieri locali din diverse localități ale județului Suceava și-au încheiat mandatele de ales local înainte de termen, cu 19 zile înainte de alegerile locale, și asta deoarece s-au înscris în alte partide decât cele din partea cărora au fost aleși în urmă cu 4 ani. Maricel Iacob a fost primar din partea PSD, iar acum candidează pentru Pro-România. El a declarat, miecuri, că deja a transferat atribuțiile de primar viceprimarului.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, miercuri, că în cursul zilei de marți, 8 septembrie, a semnat ordinele de încetare a mandatului înainte de termen pentru cei 10 aleși locali menționați, iar până la sfârșitul săptămânii va finaliza ordinele respective pentru încă alți 12-13 primari și consilieri locali, aflați în situație similară. Moldovan a declarat că sesizări în legătură cu migrarea primarilor și consilierilor către alte formațiuni politice a primit din partea PSD, PNL și USR, dar și de la persoane fizice.

„Pentru cazurile la care verificările au fost finalizate s-a demarat procedura pentru încetarea mandatului înainte de termen. Ieri am semnat 10 ordine de prefect, azi, până la sfârșitul zilei, vom mai avea câteva, sperăm să încheiem ce avem până acum până la finalul săptămânii sau cel mai târziu luni”, a declarat prefectul Alexandru Moldovan, citat de Monitorul de Suceava.

Ne puteti urmări și pe: