Current track

Title

Artist


(VIDEO) Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vizită la Piatra Neamţ

#Postat de on septembrie 8, 2020

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a efectuat marţi, 8 septembrie 2020, o vizită la Piatra Neamţ. Cu acest prilej, a fost organizată o conferinţă de presă, alături de Andrei Carabelea şi Mugur Cozmanciuc, preşedinte PNL Neamţ.

,,Sunt în județul dumneavoastră pentru că am convingerea că această echipă va produce schimbarea necesară pentru județ și dacă aveam cea mai mică reținere după ce am văzut de dimineață activitatea a două instituții pe care le am în coordonare, mi-am dat seama cât de important este să se schimbe lucrurile în județ. Am găsit două instituții anchilozate (Casa de Pensii şi ITM Neamţ) şi cred că a venit momentul unei schimbări în Neamț. Am convingerea că Piatra Neamț condusă de Andrei va face această schimbare. Este nevoie de seriozitate. Suntem generația unor oameni serioși, unor oameni care sunt orientaţi spre rezultate, generația unor oameni cărora le face plăcere să facă treabă și să simtă oamenii, iar din această treabă să rezulte o activitate eficientă.

Oamenii îmi transmit că au nevoie de o administrație care le ascultă problemele și care să le rezolve. De aceea am venit. Avem exemple în ţară de primării care au reușit să schimbe fața orașului. Se poate și la dumneavoastră, se poate cu Andrei, se poate cu un om care se dedică problemelor comunității iar tot ceea ce a făcut în aceşti an demonstrează cu prisosinţă că îi pasă de acest oraș, de ceea ce oamenii au nevoie să vadă în instituții, de nevoile lor. Am venit cu toată deschiderea alături de echipa Partidului Național Liberal, alături de colegii mei. Am venit cu toată deschiderea pentru că vreau să arătăm că și în Piatra Neamț și în județ se poate recupera decalajul care există între comunitatea dumneavoastră și alte orașe conduse de liberali: Cluj Napoca, Oradea, Alba Iulia sunt orașe în care tot ceea ce înseamnă calitatea vieții oamenilor s-a schimbat sub administrația liberală și pentru că se poate și în orașul și în municipiul dumneavoastră, am venit cu toată determinarea să transmit locuitorilor municipiului și județului faptul că pot avea încredere totală pentru că ne apucăm de treabă și se vor vedea rezultatele în cel mai scurt timp. Succes Andrei, succes Mugur!„, a transmis Ministrul Muncii.

Conferinţa integrală poate fi vizionată mai jos.

https://www.facebook.com/ReteauaJurnalFM/videos/310241743414279

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *