Ne puteti urmări și pe:

Raluca Turcan: Şcoala nu este facultativă. Începe obligatoriu pe 14 septembrie

 ,,E important ca 14 septembrie să ne găsească pregătiţi din punctul de vedere al condiţiilor sanitare în şcoli, din punctul de vedere al dotării cu echipamente şi materiale de protecţie în şcoli, cu circuite foarte clar stabilite pentru siguranţa elevilor şi profesorilor. În acelaşi timp, este important ca elevii să meargă la şcoală, e important ca şcoala să înceapă şi în felul acesta să reclădim şi încrederea în şcoală şi sănătatea publică, dar şi dorinţa de a intra cu toată forţa în activitatea de educaţie de care mulţi copii în perioada stării de urgenţă au fost privaţi”, a declarat Raluca Turcan.

„Trebuie să ne uităm foarte bine, să ne uităm unde lucrurile nu au funcţionat foarte bine pe perioada stării de urgenţă şi acum, la începutul anului şcolar, să corectăm, inclusiv dacă se ajunge la predarea online, aceasta să fie de calitate, profesorii să ştie să predea, copiii să aibă de pe ce să înveţe şi sănătatea din spaţiul comunitar să fie una solidă”, a spus Turcan.

Vicepremierul a subliniat totodată faptul că “niciodată autorităţile publice locale şi şcolile nu au mai avut la dispoziţie 175 milioane de euro pentru a achiziţiona tablete, laptopuri, echipamente electronice pentru predare, măşti, dezinfectanţi, inclusiv containere sanitare pentru igienă în ocalităţile care nu sunt racordate la reţeaua de apă şi canal”.

Şcoala nu este facultativă. Şcoala începe în mod obligatoriu de la data de 14 septembrie. Există mai multe scenarii în baza cărora se poate învăţa începând cu data de 14 septembrie. Din cauza contextului epidemiologic, trebuie să meargă la şcoală.Părinţii au de asemenea obligaţia pe de o parte să îi verifice pe copii să nu se prezinte bolnavi la şcoală şi în acelaşi timp să îi îndemne să meargă la şcoală”, a declarat vicepremierul.

Ne puteti urmări și pe: