Ne puteti urmări și pe:

În ultima săptămână, atât prin Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, cât și la sediul instituției, au fost înregistrate mai multe cazuri, de minori și tineri care încalcau prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și HCL 7/2010 Regulamentul de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică, provocând zgomote, consumând alcool sau aruncând deșeuri pe domeniul public, în imediata apropiere a imobilelor, după ora 22.00, distrugând mobilierul urban, foișoarele, locurile de joacă.

,,Închiderea unităților de învățământ încă de la începutul lunii martie și sezonul estival, au determinat, cel puțin la nivelul Poliției Locale a municipiului Piatra Neamț, o creștere a numărului de sesizări cu privire la cazuri de minori și tineri care încalcă normele de conviețuire socială și deranjează liniștea și ordinea publică.

Cei depistați că au provocat astfel de fapte, au fost sancționați contravențional, cu amenzi, cuprinse între 100 și 200 de lei.

Reamintim părinților și tutorilor că le revine obligația de a-și supraveghea copiii, în caz contrar, riscând sancțiuni contravenționale.

Potrivit Legii 61/1991, art. 2 – Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:  tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă; tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 – 8.00 şi 13.00 – 14.00 de către orice persoană prin producerea de zgomote;  neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani sau care au în îngrijire un alienat ori debil mintal a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie. Încălcarea articolelor sus menționate se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.

De asemenea, se sancționează și nerespectarea Regulamentului de gospodărire, întreținere, estetică și curățenie în municipiul Piatra Neamț (HCL 7/2010, art. 2, pct. ”a” – este interzisă aruncarea  sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor sau alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel, precum alimente, hârtii, fructe, obiecte uzate etc.), cu amenzi între 300 și 500 de lei pentru persoanele fizice și 1000 și 1500 de lei pentru persoanele juridice“, au comunicat reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Ne puteti urmări și pe: