Ne puteti urmări și pe:

Donații vitale pentru spitalul bârlădean

Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, care funcționează ca unitate de suport pentru tratarea pacienților din județ infectați cu noul coronavirus, a intrat în posesia unor noi echipamente și aparate medicale nu doar utile, cu vitale pentru continuarea luptei cu infecția SARS-CoV-2.   

Prin intermediul paginii de socializare, spitalul a anunțat că a primit o donație și din partea Crucii Roșii. Este vorba despre un aparat de ventilație mecanică, extrem de util pacienților în stare gravă de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). 

 „Mulțumim pentru generozitate, mulțumim pentru implicare! Clubul Rotary Bârlad încă o dată ne demonstrează că este alături de spital și aproape de pacienții noștri! Prin efortul susținut al membrilor Rotary Bârlad, am primit 10 monitoare funcții vitale, 3 paturi mecanice cu saltea și un troliu de medicamente, echipamente care ne ajută foarte mult în aceste momente grele! Credem în reușita proiectelor pe care le derulați și în continuitatea colaborării cu dumneavoastră! Ne bucurăm că va avem aproape! Vă mulțumim!”, a postat, vineri, 4 septembrie, spitalul pe contul oficial de Facebook.

Ne puteti urmări și pe: