Ne puteti urmări și pe:

Accident cu cinci maşini implicate, noaptea trecută, pe DN 2H (ştirea iniţială, AICI). Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că totul a pornit de la greşeala unuia dintre şoferi – un bărbat de 32 de ani, din comuna Marginea. Acesta venea dinspre Milişăuţi şi se îndrepta spre Rădăuţi.  În localitatatea Bădeuţi, într-o curbă ușoară la dreapta, acesta a intrat în depășirea unui autoturism condus de un bărbat de 24 de ani, din municipiul Rădăuţi, moment în care a intrat în coliziune atât cu acesta, cât şi cu autoturismul care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Grăniceşti.

Din impact, maşina condusă de bărbatul din Marginea a acroşat cu partea lateral dreapta un alt autoturism, condus de un bărbat de 22 de ani din oraşul Cajvana. Acesta circula în faţa sa, pe aceeaşi direcţie de mers, iar după ce a fost lovit a intrat la rândul lui în coliziune cu alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de o femeie de 37 de ani, din comuna Dumbrăveni.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 32 de ani din comuna Marginea, a conducătoarei auto de 37 din comuna Dumbrăveni, precum şi a unui bărbat de 47 de ani din comuna Dumbrăveni, pasager în acelaşi autoturism, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto implicați au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Ne puteti urmări și pe: