Ne puteti urmări și pe:

Polițiștii suceveni și inspectori din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au depistat un transport ilegal a 59,48 mc de cherestea pe raza satului Poiana Mărului, comuna Mălini. Echipa de control a oprit, marți, un autocamion cu semiremorcă, iar şoferul a prezentat pentru control avizul de însoțire din data de 1 septembrie 2020, emis de către o societate comercială din localitatea Pâraie. În aviz era înscrisă cantitatea de 68,28 mc cherestea rășinoase.

Din start, polițiștii au observat că punctul de încărcare înscris în aviz era depozitul firmei respective din localitatea Pâraie, iar punctul de descărcare, un depozit al altei firme, din județul Argeș. Prin urmare, prezența vehiculului pe raza Poiana Mărului nu era justificată, fiind suspectat că a încărcat materialul lemnos din altă locație decât cea înscrisă în document. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe raza comunei Mălini au arătat că ansamblul auto nu s-a deplasat din localitatea Pâraie în satul Poiana Mărului, în intervalul orar din care i s-a eliberat avizul și până în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție, respectiv 12:55 – 13:53.

În aceste condiții, s-a solicitat sprijinul ISCTR Suceava. Astfel, în urma verificării tahografului, s-a constatat că ansamblul auto a staționat în intervalul orar 12:00 – 13:30, acesta deplasându-se în intervalul 13:30 – 13:53, până a fost interceptat de agenții de poliție. Prin urmare, s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost transportat fără proveniență legală, din alt loc decât cel înscris în avizul de însoțire. Ulterior, cheresteaua a fost inventariată, rezultând un volum total de 59,48 mc. Drept urmare, firma a fost amendată cu 10.000 lei, iar lemnul, în valoare de 42.766 lei, a fost confiscat.

Pe lângă aceasta, echipa de control a efectuat verificări la depozitul firmei respective. Astfel, în urma efectuării balanței dintre stocurile scriptice și faptice, s-a constatat că în depozit era cantitatea de 4,77 mc cherestea rășinoase fără documente de proveniență legală. În aceste condiții, firma a mai fost amendată cu 6.000 lei, cantitatea de 4,77 mc cherestea rășinoase (în valoare de 3.429 lei) fiind confiscată.

Ne puteti urmări și pe: