Ne puteti urmări și pe:

Ghidul sanitar pentru redeschiderea școlilor

Intrarea în școală se va face eșalonat,  pe mai multe uși de acces, la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri, elevii vor urma trasee prestabilite în interiorul instituției de învățământ cu păstrarea distanței de 1 m între ei, iar purtarea măștii de protecție în interiorul școlilor este obligatorie pentru personalul didactic și pentru elevi, începând din clasele primare, potrivit ghidului sanitar care reglementează condițiile în care vor fi redeschise școlile pe 14 septembrie, aprobat astăzi de Ministerul Educației și de Ministerul Sănătății.    

Din punct de vedere sanitar, conform actului normativ, direcțiile de sănătate publică vor informa până la data de 7 septembrie Inspectoratul Școlar Județean/al Municipiului București, Comitetul Județean / al Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, iar până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ.

Ne puteti urmări și pe: