Ne puteti urmări și pe:

„Asemeni Podului de flori peste Prut, Saloanele Moldovei unesc prin artă sufletele românilor din România și Republica Moldovei”

Luni, 31 august 2020, de la ora 17.00, prefectul Sorin Ailenei a fost alături de artiștii plastici din România și Republica Moldova, în cadrul celei de –a XXX a ediții a expoziției – concurs „Saloanele Moldovei”, organizată de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Uniunea Artiştilor Plastici, Consiliul Județean din Bacău și partenerii din Republica Moldova, Chișinău.

„Sunt onorat să fiu astăzi aici, la un eveniment de mare importanță pentru bacăuani și moldoveni, deopotrivă și felicit atât organizatorii, cât și artiștii implicați pentru perseverența și dăruirea cu care au reușit să realizeze acest proiect complex an de an, din 1990 și până astăzi, susținut de autoritățile de ambele părți ale Prutului.

Instituția Prefectului – Județul Bacău a fost de-a lungul anilor alături de acest proiect, participând la evenimente, promovându-le, împreună cu celelalte autorități din Bacău și Chișinău. Asemeni Podului de flori peste Prut, Saloanele Moldovei unesc prin artă sufletele românilor din România și Republica Moldova, construind punți de legătură durabile, sens în care, organizatori și artiști participanți, deopotrivă, sunt premianți demni de toată aprecierea noastră.”, a declarat prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei.

Ne puteti urmări și pe: