Melodia curentă

Titlu

Artist


Românii au voie să TRANZITEZE Ungaria! Nu au însă voie să rămână în țara vecină!

Scris de pe august 30, 2020

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, sâmbătă, o convorbire telefonică cu omologul său de la Budapesta, Péter Szijjártó, acesta din urmă confirmând că tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii. Oficialul ungar a precizat că regulile care vor fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinaţie finală a călătoriei, transmite Agerpres, citat de digi24.ro.

„În cadrul discuţiei a fost obţinută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetăţenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate. Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleaşi condiţii şi se va face prin aceleaşi puncte de trecere ale frontierei şi pe aceleaşi culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinaţie finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autorităţile poliţieneşti de resort din cele două state să menţină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice”, precizează un comunicat transmis de MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a solicitat interlocutorului informaţii privind conţinutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetăţenilor români care tranzitează Ungaria, precum şi în privinţa cetăţenilor români – lucrători transfrontalieri.

Potrivit MAE, condiţii de călătorie pentru Ungaria actualizate periodic sunt disponibile la următorul link: http://www.mae.ro/node/51934.

Ministerul reaminteşte că, în prezent, sunt aplicabile următoarele condiţii de tranzit pentru pasageri:

– durata tranzitului să nu depăşească 24 de ore;

– persoanele să nu prezinte simptome specifice infecţiei cu COVID-19;

– să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă (http://www.police.hu/hu/hirek-es-informaciok/hatarinfo?field_hat_rszakasz_value=rom%C3%A1n+hat%C3%A1rszakasz).


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *