Ne puteti urmări și pe:

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, alături de colegi de la Biroul Rutier și Serviciul Economic, au organizat un control cu privire la activitatea de transport public de persoane. Se pare că principala țintă au fost cei care fac curse ilegale de la Suceava la Cernăuți, și care sunt tot mai mulți, transportând călătorii ucraineni care ajung cu avioanele pe Aeroportul Ștefan cel Mare. În acest sens, polițiștii au organizat un filtru la Pătrăuți.

Aici, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava, care a condus un auto Ford Galaxy, efectuând transport rutier de persoane contra cost, pe ruta Suceava-Cernăuți.

A urmat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Șcheia, care conducea un Opel pe raza comunei Pătrăuți, tot pe direcția spre Cernăuți. A fost tras pe dreapta și un tânăr în vârstă de 33 de ani, cetățean ucrainean, care conducea un Peugeot, pe direcția spre Cernăuți, după ce preluase călători din Suceava, rezultă din cercetările polițiștilor.    

Cei trei au fost amendați, li s-au ridicat certificatele de înmatriculare și seturile de plăcuțe de înmatriculare.

Ne puteti urmări și pe: