Current track

Title

Artist


Preşedintele Klaus Iohannis: ,,Teatrele, cinematografele, restaurantele se vor putea deschide, probabil, începând cu 1 septembrie în condiţii speciale de siguranță!”

Written by on august 27, 2020

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 26 august a.c., la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. Preşedintele României a declarat că teatrele, cinematografele şi restaurantele se vor putea deschide, probabil, începând cu data de 1 septembrie, în condiţii speciale de siguranţă.

Vă prezentăm în continuare transcrierea conferinței de presă:

,,Bună ziua!

Peste două zile debutează campania electorală pentru alegerile locale, care vor avea loc în luna septembrie. Este pentru prima dată când, în România, scrutinul electoral și campania aferentă se vor desfășura în condiții excepționale, generate de epidemia de COVID-19. O premieră pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar la care trebuie să ne adaptăm cât mai bine cu putință.

Obiectivul principal este acela de a organiza atât evenimentele din campania electorală, cât și scrutinul propriu-zis, în condiții de maximă siguranță sanitară, pentru a proteja sănătatea oamenilor și pentru a reduce riscul infectării participanților la procesul electoral.

Acest lucru este posibil dacă vom respecta cu toții un set de reguli și măsuri venite tocmai să asigure un cadru optim de desfășurare a acțiunilor electorale în condiții speciale. Există precedente, sunt țări care au organizat mai multe tipuri de alegeri în această pandemie, fără ca acest lucru să fi avut ulterior un impact negativ asupra numărului de infectări.

Trebuie să fim realiști, un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă toate aceste măsuri speciale sunt înțelese, însușite și aplicate, atât de organizatori, cât și de cetățeni, riscul poate fi redus la minimum. Tocmai de aceea am solicitat Guvernului să inițieze o campanie de comunicare și informare cu privire la aceste proceduri, astfel încât toată lumea să știe ce trebuie să facă, ce este permis și ce nu este permis, atât pe perioada campaniei, cât și, evident, în ziua votului.

Fac un apel la responsabilitate, și aici mă adresez în special candidaților la aceste alegeri locale, precum și echipelor acestora de campanie. Respectați toate aceste reguli și nu îi expuneți pe oameni pericolului infectării! Niciun obiectiv electoral nu este mai important decât sănătatea, iar orice încălcare a normelor va trebui drastic sancționată.

Toate aceste proceduri elaborate de Guvern și Autoritatea Electorală Permanentă sunt gândite tocmai pentru a facilita accesul la urne al fiecărui cetățean al României cu drept de vot, în condiții de maximă siguranță, dar și să-i ofere oportunitatea de a-i cunoaște pe cei care candidează și oferta lor electorală. Pentru că alegeri în absența unei campanii, fie ea și atipică, nu pot fi imaginate într-o democrație. Cum, de asemenea, este foarte dăunător pentru o democrație să amâni pe termen nedefinit alegerile. 

Alegerile reprezintă fundamentul democrației. Chiar dacă trăim una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a României, democrația nu poate fi suspendată sau pusă între paranteze, fiindcă ea ne garantează toate drepturile și libertățile de care ne bucurăm.

Să nu uităm că alegerile locale în România au fost deja amânate, pentru că la momentul respectiv nu ar fi putut fi organizate în siguranță. Acum însă știm care sunt măsurile de protecție care limitează transmiterea coronavirusului, ele se aplică deja în toate domeniile și vedem că funcționează, de aceea putem avea în România un proces electoral corect, care să se desfășoare în siguranță. Mă refer, desigur, la principalele reguli care deja fac parte din viața noastră de zi cu zi, cele privind purtatul măștii, păstrarea distanței și igiena mâinilor, cărora li se vor adăuga, în mod firesc, și norme specifice perioadei electorale.

Dragi români,

Este important ca voi să decideți cine va conduce comunitatea în care trăiți în următorii patru ani. Să-i alegeți în cunoștință de cauză pe cei care vă inspiră încredere, care sunt competenți și pot aduce dezvoltarea în orașele, în municipiile, în comunele în care locuiți.

În încheiere, vreau să subliniez că este esențial să facem tot ce ține de noi, autorități și cetățeni, pentru ca și democrația să fie protejată în această perioadă dificilă. Printre efectele nocive ale acestei pandemii nu trebuie să lăsăm să se adauge și un deficit de legitimitate a aleșilor, care pe termen lung riscă să ducă la slăbirea reprezentării cetățenilor și, implicit, a drepturilor lor civice„, a declarat preşedintele României.

Jurnalist: Bună seara, domnule Președinte! Reprezentanții industriei ospitalității au solicitat autorităților deschiderea restaurantelor începând cu 1 septembrie. Cum catalogați acest demers și cum apreciați posibilitatea deschiderii teatrelor și a cinematografelor tot de la 1 septembrie?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc! Da, pot să vă dau câteva informații noi și cred foarte importante. Sunt două domenii în care consider că este cazul, este important să se reia activitatea atât cât se poate și acolo unde se poate, în condiții de siguranță. Primul sector – și aici recunosc că este un sector la care țin foarte mult – este zona culturală. Teatrele și cinematografele, sălile de spectacol în general se vor putea deschide probabil începând cu 1 septembrie, sigur, în condiții speciale de siguranță, vor trebui lăsate locuri libere între spectatori, trebuie toată lumea să poarte mască, trebuie respectate anumite condiții speciale care vor fi stabilite de specialiști. Dar, cred că este important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură.

Ce am fi fără cultură? Cred că este important. Al doilea sector care este în suferință și unde cred că este bine de asemenea să se reia activitatea acolo unde se poate este sectorul HoReCa, în special funcționarea restaurantelor în interior. Vremea se răcește, terasele se vor putea folosi încă o vreme, dar după un timp nu va mai fi posibil. Consider că după 1 septembrie, în anumite condiții, atenție, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior. De asemenea, ținând cont de reguli de distanțare, nu vor putea fi folosite toate mesele, ținând cont de condiții sanitare specifice și ținând cont, da, de condițiile specifice din localitatea respectivă. Specialiștii vor stabili, probabil mâine, un prag, o cifră care descrie riscul de infectare, iar, acolo unde acest prag va fi depășit, în plan local, prin decizia Comisiei Județene, se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior. Deci, în esență, se vor putea folosi, dar numai acolo unde este sigur, toate aceste detalii vor fi făcute cunoscute publicului larg, sunt chestiuni tehnice care vor fi stabilite în comisia specialiștilor. Cred că aceste două sectoare sunt importante, cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem să facem acest pas, evident, nu ne întoarcem la normalitate, funcționarea se va face în condiții speciale, cu reguli speciale, cu norme speciale, dar acolo unde este posibil consider că este bine să se reia funcționarea.

foto din arhivă

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *