Ne puteti urmări și pe:

Peste 1.770 de copii au fost daţi în plasament maternal în primele opt luni ale anului

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei (DGASPC Vaslui ) Irina Cîmpeanu, se înregistrează o uşoară creştere în ceea ce priveşte numărul copiilor internaţi în centre de plasament, de la 255 la 260, în timp ce numărul copiilor daţi în îngrijire rudelor sau altor persoane şi familii a cunoscut o scădere uşoară în cursul acestui an, faţă de primele 8 luni ale anului 2019.  „În perioada epidemiei de coronavirus, pe teritoriul României, activitatea de evaluare a situaţiilor de risc pentru copii, în scopul stabilirii măsurilor legale pentru securizarea acestora, s-a derulat cu aceeaşi constanţă, însă cu respectarea normelor privind limitarea răspândirii virusului. În situaţiile care au impus găzduirea temporară a copiilor în centre de primire în regim de urgenţă, s-a realizat triajul observaţional şi izolarea preventivă în spaţii cu facilităţi şi acces separat de cel al rezidenţilor deja existenţi. În ceea ce priveşte activitatea de monitorizare a copiilor aflaţi cu măsură de protecţie specială în familia extinsă sau substitutivă, asistenţi maternali, alte familii sau persoane, cu excepţia anumitor situaţii, vizitele specialiştilor în teren au fost suspendate doar în perioada stării de urgenţă, iar monitorizarea s-a realizat cu sprijinul autorităţilor locale şi prin mijloacele de comunicare electronică”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Irina Cîmpeanu.

Ne puteti urmări și pe: