Ne puteti urmări și pe:

Fermierii băcăuani aplicanți în Programul Tomata 2020 își primesc, din această săptămână, banii reprezentând „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat că plățile pentru beneficiarii Programului la nivel național încep în cursul acestei săptămâni, după ce Ministerul Finanțelor Publice a aprobat deschiderea creditelor bugetare, urmând ca astăzi, marți, 25 august, Ministerul Agriculturii să alimenteze conturile tuturor Direcțiilor pentru Agricultură Județene. Fiind un an atipic din punct de vedere meteorologic, termenele atât pentru valorificarea recoltei, cât și pentru depunerea actelor aferente programului, au fost prelungite în acest an, iar 15 iulie a fost ultima zi în care producătorii au putut depune la Direcția Agricolă Județeană documentele justificative care să ateste valorificarea producţiei.

La nivelul judetului Bacau în acest an au accesat Programul Tomata 11 fermieri, pentru aceștia deconturile transmise la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform documentelor justificative, ridicându-se la circa 157.000 lei. În acest an, programul Tomata a avut alocat un buget de 39.477 mii euro pentru ciclul I, cuantumul ajutorului per beneficiar- producție fiind de până la 3.000 de euro.

Ne puteti urmări și pe: