Ne puteti urmări și pe:

Polițiștii suceveni continuă cercetările în cazul tânărului de 31 de ani, care a murit  lovit de rădăcina unui molid, într-o pădure din zona satului Mănăstirea Humorului. Împreună cu tatăl său, bărbatul a mers vineri, 21 august, să adune crengi uscate, fără ştirea pădurarului, în cantonul silvic  Vârvata, pe o parcelă din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului. Când a dat peste un copac doborât, tatăl bărbatului de 31 de ani a început să-l taie cu drujba pe care, întâmplător, o avea la el. Rădăcina arborelui, aflată în pantă, s-a rostogolit, iar tânărul a fost prins sub ea. Echipajele din cadrul I.S.U. Suceava sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat, aşa că a fost declarat decesul.

În urma efectuării necropsiei cadavrului, Serviciul de medicină legală Suceava a constatat că moartea bărbatului a fost una violentă, ca urmare a asfixierii mecanice prin compresie toracică, cu părți de arbori în cădere. Trupul neînsuflețit prezenta echimoze și escoriații la nivelul feței, membrelor, fracturi de osteo-toracice, contuzii și hemoragii toracice.

Pe lângă aceasta, poliţiştii au stabilit că tânărul şi tatăl său au tăiat un arbore cu un diametru de 24 de centimetri, copac ce nu era marcat, dar fusese doborât de o furtună. În aceste condiţii, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „tăiere ilegală de arbori” şi „ucidere din culpă”, ce urmează să fie soluţionat de lucrătorii postului de poliţie Mănăstirea Humorului.

Ne puteti urmări și pe: