Current track

Title

Artist


Ajutor de 850 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Written by on august 25, 2020

Ajutor de 850 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Luni guvernul a adoptat  OUG  privind  despăgubirea fermierilor afectați de secetă.
  ,,Această schemă de ajutor de stat are un buget de 850 de milioane de lei pentru aproximativ 34.400 de fermieri, cu o suprafață afectată de aproape 1,16 milioane de hectare „, precizeaza  șefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

„Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei pe hectar pentru suprafețele afectate de secetă.

Imediat după publicarea OUG în Monitorul Oficial, fermierii se vor putea înscrie în cadrul acestui program. Vor putea depune cererile pentru finanțarea acestor pierderi, în termen de 10 zile, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plățile în cadrul acestui program de compensare”, a mai declarat Ionel Dancă, după ședința de Guvern.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *