Ne puteti urmări și pe:

24 august – 155 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I al României

Ferdinand I (24 august 1865-20 iulie 1927) a fost al doilea Rege al României, din 10 octombrie 1914 până la sfârșitul său pământesc. Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen a fost al doilea fiu al Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica Regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
   În 1885 a absolvit cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, cu gradul de sublocotenent, repartizat la Regimentul 1 de Gardă al Curții Imperiale Germane. A urmat apoi studii civile la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în 1889.În noiembrie 1888 a devenit oficial Principe de Coroană al Regatului României, iar din acel moment s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice și misiuni militare protocolare, fiind înaintat onorific până la gradul de mareșal.
   Regele Ferdinand a condus România în timpul Primului Război Mondial în cele mai grele condiții, fiind supranumit mai târziu „Ferdinand cel Loial“ pentru că, deşi născut și crescut în cel mai pur spirit german, a pus interesul României mai presus de legăturile de sânge, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale. Acest fapt a determinat excluderea din Casa Regală de Hohenzollern de către Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Regele Ferdinand I a fost un simbol pentru lupta românilor, iar la sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Regele Ferdinand I și Regina Maria au fost încoronați Regi ai României Mari. Sub domnia sa, România a cunoscut o serie de transformări profunde în anii care au urmat Primului Război Mondial, prin introducerea votului universal, aplicarea reformei agrare și adoptarea unei noi Constituții.
  Ferdinand I s-a stins din viață la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer accentuat de dezamăgirea provocată de fiul său.Omul Ferdinand a fost extrem de sensibil şi delicat, profund religios și animat de un înalt simţ moral al datoriei.

Ne puteti urmări și pe: