Ne puteti urmări și pe:

Cinci copii au ajuns la spital în urma unui grav accident de circulație petrecut aseară pe DN 11, pe raza comunei Oituz.

Conform polițiștilor, o șoferiță în vârstă de 37 ani, din localitate, nu s-a asigurat temeinic la efectuarea virajului la stânga din drumul principal, fiind acroșată lateral dreapta de către un alt autoturism care circula regulamentar, condus de către un bărbat în vârstă de 36 ani, din municipiul Brașov.

Cinci copii, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, au fost preluați de ambulanțele SAJ și SMURD și transportați la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Onești.

Leziuni mai grave au suferit doi minori, cu vârste de 6 și 14 ani, suspecți de fracturi ale membrelor inferioare.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ne puteti urmări și pe: