Ne puteti urmări și pe:

Astăzi se împlinesc 32 de ani de la cea mai mare tragedie petrecută în județul Bacău în care au pierit 27 de suflete din trei localități apropiate: Faraoani, Valea Mare și Orbeni. 19 oameni din Faraoani, patru din Valea Mare şi patru din Orbeni, majoritatea tineri de 13-17 ani, şi-au găsit sfârşitul în seara duminicii de 21 august 1988, pe drumul Dărmăneşti – Valea Uzului, în timp ce se îndreptau cu un camion şi cu o remorcă spre judeţul Harghita, la recoltatul cartofilor.

După trecerea unui pod, pe la ora 19.10, pe drumul forestier Dărmăneşti – Covasna, malul râului s-a surpat, remorca cu bagaje a derapat, apoi s-a răsturnat şi a antrenat în cădere prăbuşirea întregii maşini în albia râului. Unii s-au înecat sub lada maşinii răsturnate, alţii au fost striviţi de obloane. Din cele 63 de persoane, 27 au murit. În ziua înmormântării, satul s-a umplut de miliţieni, de securişti, erau peste tot, întreaga operaţiune fiind supravegheată de pe un deal, de un zbir, de un secretar al partidului, de la judeţ.

„Îmi amintesc înmormântarea de parcă a fost ieri: 23 de sicrie erau în semicerc, lângă biserică, iar lângă ele rudele. Pe drum spre biserică văzusem deja fluviul de procesiuni de pe toate uliţele. Au fost multe familii care au pierdut atunci pe cineva… Pentru mine a fost foarte greu să le spun oamenilor ceva în acele momente. Mi-a venit ideea să le vorbesc despre suferinţa mai mare a unui nevinovat, Isus”, a spus PS Petru Gherghel, cel care a oficiat înmormântarea acum 32 de ani. De la tragedie, în fiecare an, în biserica mare din Faraoani se oficiază o slujbă de pomenire în memoria localnicilor de morţi în cumplitul accident.

Era în timpul comunismului. Mergeau la recoltat cartofi, să câştige o bucată de pâine

În remorcă au pus bagajele, plecau pentru zece zile, în maşină, pe bănci, au stat înghesuiţi toţi, dar nu conta. Veselie mare, copiii cântau, glumeau, salutau oamenii pe drum. Destinaţia era localitatea Sânmărtin-Simeon, judeţul Harghita. Nu au mai ajuns. Şoferul, de frica Miliţiei, a luat hotărârea să părăsească drumul principal, Comăneşti – Miercurea Ciuc, şi a preferat unul lăturalnic, mai scurt, Dărmăneşti –Valea Uzului, în cea mai mare parte un drum forestier, greu. Era ora 19.00. Maşina se deplasa greu pe drumul forestier. Se făcuse linişte.

Trebuiau să treacă peste un pod, din faţă venea o maşină mică, o Dacie roşie, unii spun că era de culoare neagră. Şoferul de pe Saviem, camionul în care se aflau muncitorii, încărcat la maxim, instabil, a ferit Dacia, care ar fi forţat intrarea pe pod, a tras dreapta, a trecut podul, însă remorca s-a agăţat de capul de pod, a alunecat pe marginea moale, a tras şi maşina după ea, care s-a răsturnat în râu, cu roţile în sus, iar remorca a venit peste ea. Fracţiuni de secundă. Pasagerii din partea stângă au fost aruncaţi în apă sau pe malul celălalt, alţii, din partea dreaptă şi din mijloc, au fost prinşi sub caroserie, sub obloane. Secundele se scurgeau. Linişte totală. Apoi valea s-a umplut de strigăte, vaiete, chemări, plânsete. Unii au murit imediat striviţi de obloane, alţii înecaţi, mulţi răniţi.

La înmormântare, satul a fost înconjurat de securişti în civil

Morţii au fost duşi la morga din Bacău, răniţii la spitalul din Moineşti. Mulţi îşi amintesc şi astăzi cum în urmă cu mai bine de 30 de ani de pe fiecare uliţă veneau oamenii cu sicriele. Au fost aşezate în semicerc în faţa bisericii. Oamenii plângeau şi se rugau. Mulţi îşi conduceau copii pe ultimul drum. Pe 25 august au fost înmormântaţi toţi, în aceeaşi zi, în acelaşi cimitir, la aceeaşi oră. De pe fiecare uliţă ieşea câte un sicriu. Erau aşezate în faţa bisericii, la rând, li s-a făcut slujbă la toţi, după care, cu maşinile, câte doi, trei, patru sau cinci în fiecare maşină, morţii au fost duşi la cimitir.

Cortegiul funerar a pornit către cimitir, mii de oameni i-au condus spre locul de veci. Un fluviu de oameni, un fluviu de suferinţă. Coroane, flori, lacrimi, strigăte de durere. Totul s-a oprit în loc când clopotul de la vechea biserică din cimitir a bătut. Fiecare sicriu şi-a găsit locul, lângă rude, bunici, părinţi. 23 de gropi au cuprins trupurile copiilor, ale celor în vârstă, la aceeaşi oră, aşa cum le-a fost şi moartea. Afară au rămas doar crucile, cu un nume pe ele. Afară au rămas şi părinţii, fraţii, surorile, prietenii, pentru a-i plânge şi pentru a se ruga, în fiecare zi, în fiecare ceas. În ziua înmormântării, satul s-a umplut de miliţieni, de securişti, erau peste tot, întreaga operaţiune fiind supravegheată de pe un deal, de un zbir, de un secretar al partidului, de la judeţ.

Înaintea înmormântării au adus în sat zahăr şi ulei

Cei patru ortodocşi decedaţi au fost înmormântaţi separat, la Orbeni. Satul Faraoani fusese împresurat cu securişti în civil, de teamă să nu izbucnească vreo revoltă. În zilele precedente înmormântării au adus în sat zahăr şi ulei.

Urmăriți mărturii despre accidentul de la Valea Uzului în reportajul “Ecoul lacrimilor” realizat în anul 2008, la 20 de ani de la tragedie, de colegul Cătălin Cojocaru în emisiunea „Amprente”, pentru fosta televiziune 1TV Bacău.

Sursa: ercis.ro

Ne puteti urmări și pe: