Ne puteti urmări și pe:

Noul Cod Silvic, aprobat miercuri de Parlamentul României cu unanimitate de voturi, aduce modificări importante și așteptate de toată lumea, a legislației în domeniu. Actul normativ va intra în vigoare după promulgare.

Amendamentele din noul Cod Silvic susținute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor fac referire la faptul că furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu; camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate; tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale; avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn; lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat; sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%; accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere, iar accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.

Un alt amendament important este acela că evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie. ”Am câștigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. Vreau să îi felicit pe colegii mei din Minister și pe toți cei care au luptat alături de noi pentru ca acest deziderat să devină realitate. Lupta cu tăierile ilegale nu se poate purta pe un singur front. Aceasta trebuie abordată din mai multe direcții și cu tactici diferite. Doar așa le putem opri”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe.

Ne puteti urmări și pe: