Current track

Title

Artist


Aeroportul Bacău va beneficia de o schemă de ajutor de stat!

#Postat de on august 20, 2020

Aeroportul din Bacău se află pe lista celor care vor beneficia de o schemă de ajutor de stat, din cauza pierderilor înregistrate în contextul pandemiei de Covid 19. Miercuri, în ședință, Guvernul a adoptat un memorandum inițiat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin care se prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturile din Iași, Bacău, Cluj, Craiova și Sibiu, afectate de pandemia de Covid-19.

”Acestea vor beneficia de o compensare a pierderilor în sumă totală de aproximativ 22 de milioane de lei”, a declarat, la finele ședinței, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, citat de Agerpres. Acesta a precizat că prin memorandum se creează cadrul legal pentru aprobarea unei ordonanţe de urgenţă pentru acordarea unor ajutoare de stat aeroporturilor care nu au fost cuprinse în schemele anterioare de ajutor sau nu beneficiază de o facilitate similară în prezent.

”Este vorba despre aeroporturile regionale cu un trafic situat între 200.000 şi 3 milioane de pasageri pe an, aflate în subordinea unor judeţe, pentru compensarea pierderilor înregistrate ca urmare a pandemiei COVID-19. Vorbim despre aeroporturile din Iaşi, Bacău, Cluj, Craiova şi Sibiu”, a precizat Dancă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *