Ne puteti urmări și pe:

Tinerii reprezintă factorul principal în răspândirea coronavirusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că oamenii cu vârste de 20, 30 şi 40 de ani care nu ştiu că sunt contaminaţi cu noul coronavirus reprezintă factorul principal în răspândirea acestuia, relatează BBC, preluată de News.ro.  Viaţa celor mai vulnerabili este pusă în pericol dacă oamenii socializează fără să realizeze că sunt purtători ai coronavirusului.
 Proporţia tinerilor care au fost infectaţi a crescut,  a transmis OMS.
„Epidemia se schimbă”, a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS. „Ceea ce observăm nu este o simplă revenire. Credem că este un semnal că am intrat într-o nouă fază a pandemiei “.    Franţa şi Spania au înregistrat o creştere importantă a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, autorităţile subliniind că tinerii nu respectă regulile de distanţare fizică.

Ne puteti urmări și pe: