Ne puteti urmări și pe:

Taxele pentru pașapoarte și permise ar putea fi plătite online, prin ghiseul.ro. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Guvern adoptat în ședința de vineri și va fi în vigoare doar după publicarea în Monitorul Oficial al României. Prin document se va modifica Hotărârea de Guvern nr. 1235 din 2010, prin adăugarea unui alineat potrivit căruia pe lângă obligațiile de plată către bugetul general consolidat, se vor putea efectua și plățile „aferente prestării oricărui serviciu public, inclusiv oricărui serviciu comunitar de utilitate publică, precum și orice alte plăți efectuate către diverse entități publice sau private”, explică avocatnet.ro.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în prezent, anumite taxe nu se virează direct în contul beneficiarilor, pentru că actualul cadru legislativ nu le permite acestora înrolarea în Sistemul Național Electronic de Plată online, pe motiv că sumele care se cuvin acestora nu reprezintă plăți ale unor obligații de plată către bugetul general consolidat. Este si cazul taxelor pentru pașaport, emiterea certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii sau a permiselor de conducere care, în prezent, se achită fie prin virament bancar, fie la Trezorerie sau prin mandat poștal, ajungând ulterior în conturile beneficiarilor.

Dacă proiectul de lege va fi publicat în Monitorul Oficial, practic banii se vor vira direct în conturile persoanelor juridice care prestează serviciile respective, în cel mult o zi lucrătoare de la data autorizării tranzacției.

Ne puteti urmări și pe: