Ne puteti urmări și pe:

Echipe de control formate din patrule ale Poliției municipiului Suceava, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Direcției Sanitar Veterinare Suceava, au descins, seara trecută, în control la mai multe petreceri organizate în localuri din municipiul Suceava.

În jurul orei 19:30, o sesizare primită la 112 semnala faptul că la trei localuri de pe b-dul Sofia Vicoveanca au loc evenimente cu numeroși participanți, fapt interzis în perioada pandemiei. Echipele de control au constatat că acolo aveau loc trei evenimente, toate cu încălcarea normelor anti Covid-19.

Era vorba despre o cumetrie, ce se desfăşura pe terasă şi la care participau aproximativ 60 de persoane. În sala mare, în interior, avea loc o nuntă la care participau circa 100 de invitaţi, iar în sala mică a aceluiași local, tot în interior, era organizată o cumetrie, cu aproximativ 40 persoane. În alt local de pe aceeași stradă, tot în interior, erau organizate două nunţi, la care erau 150, respectiv 70 de invitaţi.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 10.000 de lei, din care 6.000 de lei pentru agenții economici și 4.000 de lei pentru beneficiarii direcți ai evenimentelor, adică organizatorii petrecerilor.

Polițiștii nu au oprit petrecerile, dar au solicitat ca acestea să continue doar cu respectarea numărului maxim de persoane admis în interior și exterior. Conform Legii 55/2020, privind prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, respectiv 20 de persoane în interior și 50 de persoane maxim în exterior. Asta înseamnă că o parte importantă dintre petrecăreți au fost nevoiţi să plece acasă.

Ne puteti urmări și pe: