Ne puteti urmări și pe:

Judeţul Suceava este primul judeţ din țară în care mai mult de jumătate dintre asistenţii medicali comunitari au fost dotaţi cu truse medicale de urgenţă. Acestea cuprind tensiometru cu stetoscop, guler cervical pentru adulți și pentru copii, butelie de oxigen, mască de oxigen, trusă de mică chirurgie, trusă de naștere, de unică folosință, trusă de perfuzie, dezinfectanți, seringi, comprese.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Direcția de Sănătate Publică Suceava, luni, 17 august, 40 dintre cei 70 de asistenţi medicali comunitari, care își desfășoară activitatea în 68 de localități din județ, vor fi dotaţi cu truse medicale de urgenţă echipate, în valoare de 56.000 lei. Asistenţii medicali comunitari au primit, de asemenea, materiale de protective. Alături de aceștia, în județ activează și cinci mediatori sanitari.

Totodată, pentru locuitorii aflaţi în stare de vulnerabilitate, cu domiciliul în mediul rural, din 65 localitaţi cu asistenţă medicala comunitară, au fost distribuite, de către asistenţii medicali comunitari, 1.000 de pachete conținând materiale de protecție și dezinfectanți.

Materialele au fost achiziționate și distribuite prin proiectul SARS-CoV-2 TOOLBOX, derulat de Asociația Liver Research Club (LIREC) și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Potrivit comunicatului remis de DSP, membrii Asociației LIREC  au început, în urmă cu doi ani, o colaborare cu 20 de asistente medicale comunitare din județul Suceava în cadrul proiectului POCU/91/4/8/107919 Sonohepaprevent, de formare a cadrelor medicale.

LIREC este o asociație non-guvernamentală din care fac parte cadre didactice ale Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Iuliu Hațieganu” – Clinica Medicală III, medici specialiști și primari ai Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie “Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca (IRGH), doctoranzi, medici rezidenți și studenți mediciniști.

„Membrii LIREC au găsit, prin programul „În stare de bine”, oportunitatea de a se implica și de a îmbunătăți situația din principalul focar de îmbolnăviri cu noul tip de coronavirus din țara noastră. Au înscris proiectul SARS-CoV-2 ToolBox în cursa spre finanțare în cadrul Apelului 1 În stare să #ajut 2020 și s-au aflat printre câștigători”, se arată în comunicat.

Perioada de desfășurare a proiectului, care are un buget de 145.196 lei, este mai – septembrie 2020. Scopul proiectului este creșterea calităţii serviciilor medicale desfășurate de asistenții medicali comunitari prin echipamentele medicale puse la dispoziție acestora; susținerea stării de sănătate a locuitorilor din mediul rural al județului Suceava și asigurarea asistenţei medicale mai sigure și un acces mai facil la echipamente medicale, materialele sanitare și de protecție. Grupurile țintă ale proiectului sunt asistenții medicali comunitari din județ și 1.000 de familii aflate în situații de vulnerabilitate.

Ne puteti urmări și pe: