Ne puteti urmări și pe:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 18 privind prelungirea măsurii privind obligativitatea purtării măștii de protecție

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 18 prin care începând cu data de 17.08.2020, ora 00:00, se prelungește măsura privind obligativitatea purtării măștii de protecție.

Prevedire hotărârii sunt:

– nasul și gura să fie acoperite, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise de pe teritoriul județului Vaslui, în grupuri de mai mult de 3 persoane care nu sunt membri ai aceleiași familii, spații cum ar fi:

  • piețele agro-alimentare, târgurile, zonele de așteptare ( stații de autobuz, peroane, etc.),
  • zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje,
  • exteriorul obiectivelor turistice, pe toată perioada de funcționare a acestor activități.

Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Vaslui, în funcție de specificul activităților desfășurate pe raza unităților administrativ teritoriale, vor putea stabili și alte spații publice deschise pentru care să se aplice măsura obligativității purtării măștii de protecție, cu delimitarea exactă a spațiului și cu precizarea intervalului orar.

Începând cu data de 17 august 2020, în intervalul orar 24:00 – 06:00, se interzice comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și al băuturilor alcoolice și nealcoolice, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23:00.


În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.


De asemenea, se prelungește măsura de interzicere a desfăşurării activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23:00 – 06:00, începând cu data de 17 august ora 00:00.

Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise vor afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție.
Măsurile dispuse în Hotărârea nr. 18/ 17.08.2020 vor fi aplicate pe perioada Stării de alertă, 17.08 – 14.09.2020, cu posibilitatea prelungirii termenului.


Cancelaria Prefectului Vaslui,
17.08.2020

Ne puteti urmări și pe: