Ne puteti urmări și pe:

Guvernul a adoptat, în primă lectură, mai multe măsuri pentru anul școlar 2020 – 2021. Printre acestea se numără decontarea din fonduri europene a 500.000 de laptopuri, tablete, materiale sanitare și containere sanitare și de suport de curs în localitățile unde nu există apă – canal sau spații suficiente, anunță digi24.ro.

Primăriile vor primi astfel 175 milioane de euro pentru achiziționarea echipamentelor și materiale necesare desfășurării în condiții optime a anului școlar. Vicepremierul României, Raluca Turcan, a mai anunțat și un proiect de lege care vizează deblocarea concursurilor pentru posturile vacante de personal didactic şi nedidactic şi, de asemenea, pentru asistenţi şi medici de medicină şcolară.

Măsuri pentru anul școlar 2020 – 2021
– Decontarea pentru autoritățile locale a achiziționării de 500.000 de tablete și laptopuri, în valoare de 100 milioane euro;
– Decontarea pentru autoritățile locale a achiziționării de materiale de protecție sanitară în valoare de 50 milioane euro;
– Decontarea achiziționării de către autoritățile locale de containere sanitare și de suport de curs în localitățile unde nu există apă – canal sau spații suficiente, în valoare de 25 milioane euro.

Ne puteti urmări și pe: