Ne puteti urmări și pe:

     Polițiștii  Inspectoratului  Vaslui  acționează  pentru  menținerea ordinii  și liniștii  publice .

Bărbat reținut de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Băcești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie.

     În data de 9 august a.c., polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 21 de ani, din Băcești, și-a agresat concubina.  

     Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negreștiau stabilit că în data de 9 august a.c., ora 18.30, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii și-ar fi agresat concubina, în vârstă de 21 de ani, aplicându-i mai multe lovituri în zona corpului și a capului,  acesta folosindu-se de un cuțit cu care a încercat să lovească victima, ocazie cu care i-a produs o plagă în zona exterioară a mâinii.

     Serviciul de Medicină Legală Vaslui, a stabilit că aceasta necesită un număr de 4-5 zile îngrijiri medico-legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 10 august a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul aceleași zile, a fost prezentat Judecătoriei Vaslui care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Bărbatul a mai fost reținut și arestat preventiv în cursul lunii aprilie a.c., tot ca urmare a unei agresiuni îndreptate împotriva concubinei sale și a familiei acesteia.

Cercetările în acest dosar au fost sistate după ce a intervenit împăcarea părților, agresorul fiind pus de îndată în libertate.

Ne puteti urmări și pe: