Ne puteti urmări și pe:

Prefectul judeţului Bacău, Sorin Ailenei, s-a interesat cu privire la modul de punere în aplicare a Ordinului ministrului sănătății nr. 805/2020 privind prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică, respectiv cu privire la modul funcționare a laboratorului de analize medicale din Hemeiuş vizând procesarea testelor pentru COVID 19.


Laboratorul este funcţional și are multiple specializări, precum și capacitate să proceseze analize medicale prin extractor automat.
Prin OMS nr. 805/2020, această unitate de specialitate, care realizează testarea RT-PCR pentru stabilirea diagnosticului de Sindrom Respirator Acut Sever determinat de noul coronavirus SARS Cov-2, asigură prelucrarea probelor recoltate de către personalul de specialitate al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău și deservește exclusiv DSP Bacău.


Laboratorul are o capacitate realistă de procesare a 1000 de probe în 24 de ore, în prezent realizând efectiv circa 600 de probe zilnic. Prin extractor automat extrage 96 de probe în 30 de minute și, prin intermediul a două aparate RT PCR, procesează 96 de probe în 2 ore cu fiecare aparat.


„Nu sunt probleme în procesul de realizare a testărilor, activitatea desfășurându-se în condiții de maximă siguranță, Direcția de Sănătate Publică Bacău având permanent cel puțin un reprezentant prezent în laborator. Este important faptul că și prin acest laborator de specialitate crește capacitatea de testare RT-PCR pentru depistarea cazurilor de infectare cu SARS Cov-2 la nivelul județului Bacău, fapt ce permite creșterea nivelului de control asupra evoluției acestui virus cu diminuarea riscului de îmbolnăvire gravă a cetățenilor prin tratarea din timp a cazurilor identificate din timp”, a declarat prefectul Bacăului.

Ne puteti urmări și pe: