Ne puteti urmări și pe:

Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii de frontieră din cadrul  Sectorului de Frontieră Brodina

Vineri   spre   sambata  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au observat pe direcția localității Ulma, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.  Imediat, oamenii legii au somat legal persoanele ca să se oprească, însă aceste au abandonat coletele si au fugit spre teritoriul statului vecin .Baxurile cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, s-a stabilit că acestea conțineau 5.950 de pachete cu ţigări în valoare de 69.600 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Ne puteti urmări și pe: