Ne puteti urmări și pe:

Școlile să permită reîntoarcerea elevilor în condiţii de siguranţă şi non-discriminare



Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia că e nevoie de norme metodologice clare pentru ca toate şcolile să permită reîntoarcerea elevilor în condiţii de siguranţă şi non-discriminare şi salută anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis referitor la descentralizarea deciziei privind felul în care va arăta participarea şcolară. 

 În acelaşi timp, Salvaţi Copiii atrage atenţia că 21% dintre şcolile din Romania nu sunt pregătite să îşi primească elevii înapoi la şcoală, peste o treime dintre elevii din România învaţă în şcoli cu spaţii excedentare, iar aproape jumătate dintre elevii români (47%) au avut acces limitat la educaţia online.

„Solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale să facă publică situaţia unităţilor de învăţământ în care funcţionează formaţiuni de studiu cu un număr de elevi/preşcolari mai mare decât maximum prevăzut de legea educaţiei naţionale, să comunice soluţiile optime pentru începerea anului şcolar în aceste unităţi de învăţământ, dar şi să supună dezbaterii publice un set de măsuri care să poată contribui la evitarea unor astfel de situaţii în viitor”, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.  

 Salvaţi Copiii salută anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis ca decizia privind felul în care va arăta participarea şcolară să fie descentralizată şi fiecare autoritate locală să îşi asume, în funcţie de contextul epidemiologic, de comunitate, de nevoile reale ale copiilor şi de măsurile pe siguranţă pe care le implementează, cum vor fi organizate cursurile. AGERPRES/

Ne puteti urmări și pe: